
Din frica de moarte ajungem să-l cunoaștem pe Dumnezeu
În ultima perioadă tot mai multe persoane îmi spun că se confruntă cu frici, cu anxietate, mai ales legate de boală și chiar moarte. Și, în plus, cu un fel de vinovăție pentru că trec prin momente de acest fel.
Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, accesul atât de ușor la informații legate de spiritualitate, a avut un dublu efect: pe de o parte multă lume a devenit tot mai receptivă la tot ce ține de suflet, de energii, de vindecare, ceea ce e minunat, pe de altă parte, multe dintre teorii au fost interpretate greșit sau exagerate.
De exemplu, o persoană cu care am vorbit chiar azi, psihoterapeut, îmi spunea că mereu a simțit ca o rezistență față de toate terapile alternative deoarece ea nu poate fi mereu zen, mereu în „fluxul vieții”, că are o grămadă de pacienți, apoi se ocupă de copil, se străduiește să-și susțină și soțul, care trece prin unele dificultăți la serviciu, așa că are o perioadă agitată și numai în „flow” nu se simte de cele mai multe ori. Și, în multe zile, simte cum îi dă târcoale frica de moarte.
Exact despre asta este vorba! Multe persoane se simt departe de toate frazele înțelepte care circulă pe facebook, de genul: „fă ceea ce simți!”, „urmează-ți adevărul interior!”, „fii prezent în fiecare clipă a vieții tale!”, „iartă pe toți cei care te-au făcut să suferi!”, „emite doar gânduri pozitive, altfel îți atragi lucruri negative din univers!” și tot așa.
Ceea ce vreau să spun clar și am mai zis, de altfel, este că toate aceste idei au în spate ani de zile de lucru cu noi înșine, că ele vin ca un fel de final al conștientizărilor, al terapiilor de toate felurile, al multor ore de zbucium și de suferință prin care trec cei care chiar vor să se cunoască și să echilibreze câte ceva. Pentru că, nu poți să faci ceea ce simți dacă, de fapt, nu știi ce simți, aici nu e vorba de a manifesta tot ce-ți trece prin cap ci despre a ști ce e important pentru tine și a merge pe drumul tău.
Nu poți să-ți urmezi adevărul interior dacă nu știi care e acela, plus că, de multe ori, ceea ce credem până la un punct că ar fi adevărul interior, se poate dovedi, la o privire mai atentă, că este o sumă de condiționări și de tipare din copilărie. De exemplu: poate crezi că adevărul tău interior e să călătorești, dar, dacă te uiți mai profund, de fapt fugi de ceva ce te doare și crezi că peisajele și locurile minunate vor umple un gol. Cu totul altceva este să vrei efectiv să cunoști alte locuri, să ai răbdarea să stai cu ele, să simți energia mării sau a munților, să te umpli de liniștea și măreția lor.
Și cum ai putea să-i ierți pe toți care te-au făcut să suferi? Nu mai bine zicea Vitoria Lipan, în Baltagul, urmând o înțelepciune populară străveche: „Eu nu pot să te iert, dar poate va putea Dumnezeu.” Exact asta este cu iertatul ăsta, cine suntem noi să iertăm? Cât de mult ego intră în minunata iertare? Nu-i așa că dacă reușim să iertăm, suntem acești minunați spirituali care am ajuns atât de evoluați încât suntem mai buni decât toți ceilalți și de la această înălțime la care ne-am cocoțat acum iertăm pe toată lumea?
Putem, însă, să ne împăcăm cu trecutul? Da! E suficient să acceptăm că toată lumea face cum știe și poate mai bine, că nu știm resorturile profunde din care acționează o persoană așa că nu putem judeca nici pe cei care ne-au făcut să suferim. Poate că ei nici nu au vrut să ne facă rău, doar că așa înțeleg ei să-și trăiască viața, ceea ce nu suntem noi în măsură să criticăm. Așa că iertarea nu e în măsura noastră ci a lui Dumnezeu, noi doar putem să ne vedem de treaba noastră și să facem tot ce putem mai bine pentru noi și pentru alții.
Ar fi foarte bine să uităm de toate frazele astea așa de înțelepte și să căutăm ce ne doare, de fapt, ce nu vrem să descoperim înăuntrul nostru, ce ne face să suferim în funcție de acțiunile altora. Să vindecăm rănile, astfel încât să ne putem cu adevărat bucura de viață, fără false pretenții și mofturi spirituale.
Se poate ajunge la un fel de echilibru? Bineînțeles. Numai că echilibrul pentru noi, ca oameni, înseamnă balansul între piciorul drept și cel stâng, între lumină și umbră, între bucurie și tristețe, între calm și furtună, între fericire și durere. Pentru că așa este mersul nostru prin viață. Orice dorință de a fi perfecți este, de fapt, un dezechilibru.
Și pentru că am pornit de la frica de boli, am o teorie: ultimii ani, ai pandemiei, ne-a adus mai aproape de această frică.
În primul rând pentru că ne-a adus aminte că nu suntem nemuritori. Omenirea avea în ultimul deceniu tendința de a se crede invincibilă, oamenii trăiau ca și cum ar fi fost veșnici. Prezența masivă a bolii și a morții în viața noastră, prin televiziuni, internet, orice mijloc de comunicare, ne-a adus mai aproape de zona asta foarte vulnerabilă a noastră, a oamenilor. Pentru că numai noi conștientizăm moartea. Animalele au această permanentă stare de prezență pentru că ele cu conștientizează moartea, altfel s-ar teme și ele.
Și asta a devenit o modă: să ne uităm la animale și să fim ca ele. Oameni buni, eu sunt practicant șamanic și lucrez în primul și în primul rând cu animale de putere, cu care fac shape shifting și preiau din energia și ajutorul lor. Și dacă eu vă spun, vă rog să mă credeți: NU PUTEM FI CA ANIMALELE! Știți de ce? Pentru că Marele Creator nu a vrut asta pentru noi. De asta ne-a dat numai nouă conștiință. Ca să o folosim și, ca revers al medaliei, ca să ne temem de moarte.
Pentru că numai frica de moarte ne face să evoluăm!!! Numai prin firca de moarte ajungem să-l cunoaștem pe el, pe Dumnezeu. Din frica de moarte iubim, pentru că iubirea e „un strop din lumina aceea creată în ziua dintâi”, cum spunea Blaga. Din frica de moarte creăm, pentru că ne dorim să lăsăm ceva în urmă sau pentru că prin creație simțim o conexiune cu Dumnezeu. Din frica de moarte căutăm căi spirituale, ca să înțelegem, să simțim, cum va fi locul ăla în care vom ajunge după și, în felul ăsta, tot de Dumnezeu ne apropiem.
Deci, să lăsăm frazele frumoase, să ne dorim să îl găsim pe Dumnezeu în orice formă vrea sufletul nostru, să ne vindecăm rănile, ca lumina și iubirea lui să poată curge libere prin noi. Asta este ce putem cu adevărat face.
Dacă simțiți să-mi împărtășiți opinii despre ce am scris aici, vă invit să-mi scrieți pe ioanamadisaman@gmail.com, mă găsiți și pe facebook ca Ioana Madi Dumitrescu și ca pagină Harta tobei șamanice.
Vă aștept cu drag la activitățile mele cu toba șamanică, cel mai curând la cursul Leacul străbunilor, în 25, 26, 27 noiembrie. Gășiți mai multe detalii și modalitatea de înscriere aici:
Vă îmbrățișez și vă urez înțțelepciune și liniște interioară.