Copiii preiau inconștient aspecte din comportamentele părinților. Acesta este un fapt deja acceptat de toate terapiile. Tocmai de asta cei care începem să sondăm în interiorul nostru și descoperim cât de mult ne-au afectat diferite comportamente din familia noastră, vrem să facem tot ce ne stă în putință ca să nu transmitem mai departe traumele și tiparele.

Comunitățile tradiționale știau că orice mic semn de suferință a copilului trebuie luat în serios și tratat imediat. Să ne amintim de mama lui Creangă care, când i se părea că băiatul are o „căutătură” mai ciudată, lua funingine din gura sobei și îl dădea, spunând că așa cum nu se deoache funinginea, așa să nu se deoache nici copilul. Și tot felul de alte „minunății”, căci părea o adevărată vrăjitoare în ochii lui Nică.

Acum ne luptăm cu noile teorii ale parentingului, ne străduim să ținem cont de tantrum, de emoții, de gândurile pe care le manifestă cei mici. Apoi ne dorim să ghidăm bine și să înțelegem adolescentul care devine copilul nostru, să îl învățăm despre viață și despre cum să-și croiască un drum și, în toată goana asta după a fi perfecți, ajungem să omitem un lucru foarte important: sinceritatea. Singurul care contează, cu adevărat, pentru copii.

Iată ce spune Didier Dumas, specialist în psihogenealogie, citat de Nina Canault, despre identificare și despre ceea ce se numește „fantomă”:
„Toți copiii sunt telepați, iar identificarea nu este un proces conștient; ea reprezintă o duplicare mentală care, la bază, este inconștientă. Copilul imită modul de a vorbi al părinților, expresiile lor faciale, ticurile de limbaj și intonațiile cu care se exprimă aceștia. Procedând în felul acesta, el reproduce organizarea lor mentală și poate să integreze în mod inconștient tot felul de zone obscure, lucruri pe care ei le ascund sau pe care nu vor să le cunoască. Iată cum poate „importa” copilul, în propriul lui psihic, o întâmplare uitată sau orice secret de familie pe care părinții l-au refulat în mod inconștient. Iată ce este o „fantomă”. Dacă indentificarea cu adulții tutelari n-ar implica nici un proces inconștient, fantoma nu ar exista. Ea se transmite doar în măsura în care copilul și-o însușește și aceasta pornind de la procesele mentale necesare construcției sale.”

Constelațiile familiale au demonstrat că identificarea poate merge chiar mai departe. Copilul poate simți o lipsă din sistem până departe, la străbuni, și poate prelua un comportament, poate duce o povară care ține de destinul cuiva dintr-un trecut foarte îndepărtat.

Șamanii știu că există ceea ce ei numesc „boala strămoșilor” și cunosc ceremonii, cântece, ritualuri prin care să o vindece. Onorarea tuturor strămoșilor, prin diferite ritualuri, aduce liniște în sistemul familiei și urmașii nu sunt nevoiți să care pe umerii lor situațiile grele cu care s-au confruntat cei din trecut.