M-am trezit cu această propoziție în cap. O vedeam scrisă pe circumvoluțiunile creierului meu, pe spațiul dintre stele, în univers și o auzeam în urechi. Așa că am pornit pe fir și am început să filosofez pe temă.

Mi-am adus aminte cum, în cele mai multe dintre sesiunile private, văd mintea persoanelor care vin copleșită de gânduri și inima ascunsă în straturi de sârmă ghimpată, pietre, cărămizi sau nisip. Ursul cu care lucrez scoate de acolo tot ce blochează inima să funcționeze și aduce, în schimb, energia unei inimi roșii, vitale, care umple de sânge și de forță toate capilarele, venele, arterele și omul se trezește la viață.

E plin facebook-ul de citate motivaționale cu „ascultă-ți inima”, „fă ce spune inima”, „oprește lupta dintre minte și inimă” și tot așa. Mulți cred că, dacă își cumpără ceva nou, dacă pleacă într-o excursie, dacă fac un curs de dezvoltare personală gata, și-au ascultat inima și acum sunt în siguranță, sunt bine.

Când ai iubit ultima dată? Când te-ai umplut de starea aia măreață, plenară, entuziastă? Când ai simțit extazul care vine la pachet cu iubirea?

Nu mă refer doar la iubirea romantică. Asta este doar o formă în care iubim. Este cea mai cunoscută și mai la îndemână. Același sentiment de beatitudine, de extaz, de umplere îl poți simți și față de copii, față de părinți, față de natură, față de Creator.

Și asta e cheia! Singura! Ca să ne simțim vii.

Știi de ce nu ne dăm voie să iubim? Pentru că pare ridicol și asociem starea asta cu adolescența, cu naivitatea, cu lipsa de responsabilitate.

Sunt sigură că vrei binele copiilor tăi, că ai grijă de ei, că le oferi toate condițiile și chiar ai fost la cursuri de parenting ca să știi cum să faci față episoadelor de tantrum, cum să îi susții, cum să îi înțelegi. Ba chiar, poate, ai fost și la constelații familiale din grija de a nu le transmite și lor ceea ce vine greu din familia ta. E foarte bine că ai făcut asta! Dar știi care e principiul de bază din constelații? Acela că iubirea este ceea ce leagă o familie și singurul motiv pentru care apar tipare disfuncționale este că ea nu curge liber până la tine, că sunt blocaje care o opresc să se manifeste. Cu alte cuvinte, ceea ce lucrăm într-o constelație este să deblocăm astfel încât iubirea să curgă iar liberă și să ajungă la tine odată cu binecuvântarea celor dinaintea ta.

Și după toate câte lucrezi cu tine și cu străbunii, singurul lucru cu adevărat valoros pe care poți să-l faci pentru copiii tăi este să-i iubești și să le și arăți asta. Să le spui că, indiferent ce vor face sau ce vor alege, tu îi vei iubi necondiționat.

La fel e și cu natura, cu Universul și cu Dumnezeu sau Creatorul, cum vrei să-i spui. Tuturor ne place să vedem peisaje frumoase, să ne deconectăm în mijlocul pădurii sau în valurile mării, dar, dacă ți-aș spune: „îmbrățișează acum apa și spune-i că o iubești” ți s-ar părea o copilărie, o exagerare sau ceva caraghios, așa-i? Sau dacă apare un vultur peste mașina mea și eu sunt convinsă că a venit să mă salute și să îmi călăuzească drumul, te vei uita lung la mine, nu? Aici nu e vorba despre mine, pentru că eu sunt convinsă de adevărul meu și de iubirea pe care o împărtășesc cu tot ce este viu în jur, aici e vorba despre reacția ta.

Dacă vrei să fii conectat cu natura, am un singur sfat: deschide inima și primește în ea toată pădurea, toată apa mării, toate pârâurile, toate animalele, fără nici o rezervă. Fără să te întrebi dacă asta e absurd, ridicol sau infantil. Deschide inima și lasă să intre în ea toate stelele, luna, soarele și Creatorul, la care te rogi. Nu există jumătăți de măsură în credință, nu pot să mă rog la ceva în care cred așa și-așa. Există doar sentimentul că iubesc toate astea și că ele sunt în mine, cu mine, mereu.

Și acum ajungem și la iubirea romantică. Văd în jur, în sesiuni, printre oamenii pe care îi cunosc, multe persoane care sunt singure sau în relații, dar au aceeași problemă, atitudine, stare. Se vorbește atât de mult despre armonia în cuplu, se merge la terapeut, se caută soluții pentru o funcționare bună. S-au inventat reguli despre ce se face și ce nu se face în cuplu, despre cum trebuie să fie femeia și bărbatul. Oamenii se străduiesc să le fie bine. Și binele ăsta pare un fel de regulament de ordine interioară. Vin persoane în sesiuni și îmi cer să îi susțin să se înțeleagă mai bine cu partenerii. Și îi întreb: era altfel la început, atunci când te-ai îndrăgostit, când ai hotărât să te căsătorești sau să conviețuiești? El sau ea era alt om, avea alte obiceiuri, alt fel de a fi? De multe ori răspunsul este „Nu”.

Ceea ce e sigur este că, în zona asta, sunt multe lucruri de spus și cele mai multe probleme apar pentru că nu mai înțelegem rosturile fiecăruia în cuplu, pentru că avem tot felul de reguli pentru celălalt și pentru că nu știm să comunicăm.

Dar, dincolo de astea, am uitat sau nu ne dăm voie să iubim. Din orgoliu, din frica de ridicol, din convingerea că suntem maturi și nu se cade, din faptul că punem responsabilitățile și grijile mai presus, din groaza de suferință. Și apoi vrem să fie bine, dar ne-am închis inima în acele ziduri despre care am spus și vrem să stabilim rațional cum trebuie să fie iubirea.

Cândva m-a întrebat soțul meu: „Tu de ce mă iubești pe mine?”. M-am uitat prostită la el și nu am avut nici un răspuns. A așteptat un timp apoi a pufnit în râs. „Perfect! Dacă ai fi știut să spui de ce însemna că nu mă iubești cu adevărat.” Nu a fost un test, era modul lui de a fi autentic.

Mă gândesc la toată literatura care s-a scris de-a lungul secolelor. Știți vreun roman bun care să nu fi fost și despre iubire? Acum nu mai e la modă. Se scrie despre tot felul de altfel de subiecte, dar nu despre iubire. Ba chiar tot ce e iubire e considerat sirop, așa mi s-a zis cândva la niște cursuri de scris. De ce? De ce nu ne mai place iubirea? De ce ni se pare stânjenitoare și desuetă? De ce a fi oameni raționali, inteligenți, complexi exclude iubirea? Unde ne-am convins că starea asta minunată pe care o simțim în suflet este incompatibilă cu timpurile moderne? De ce a fi oameni de afaceri sau corporatiști sau buni angajați sau buni părinți exclude sentimentul de entuziasm și de exaltare pe care ți-l dau o strângere de mână, o privire sau o îmbrățișare?

Am și un răspuns:

Ne e frică să iubim deși este singurul lucru pe care îl căutăm, singurul care ne lipsește.

Să iubim fără măsură tot ce avem în jur, de la oameni la plante, de la copii la lună și stele, de la parteneri la Creator.

M-am luptat și eu mult cu toate astea, nu vorbesc în necunoștință de cauză. Am avut și eu bariere, ziduri și tot felul de frici. Dar, în atâția ani de când bat toba, le-am dărâmat pe toate. Și acum, când vine cineva la o întâlnirea cu toba mea, simte să mă îmbrățișeze. Pentru că, dincolo de orice putem afla despre noi sau despre orice aspect, ceea ce căutăm cu adevărat este iubirea. Și ea nu e numai romantică, repet, e o stare pe care o simți și poți să o dai mai departe. Și nu se epuizează niciodată, dacă o împărtășești cu toată creația și mai ales cu Dumnezeu.

Așa că eu am ales acest drum, al iubirii și nu mă mai abat de la el. Pentru că e singurul pe care inima mea l-a căutat. Este exact autenticitatea mea de care mi-a fost atât de frică ani de zile, crezând că așa o să par vulnerabilă și chiar așa și par, pe lângă entuziastă, copilăroasă, poate, pentru unii superficială și tot așa. Dar, eu știu sigur, că este singura cale care îți dă putere, încredere, bucurie de viață. Puterea și încrederea nu stau în reguli, în calcule, în a fi reținuți și cuminți. Puterea, încrederea, curajul vin din a deschide larg brațele și a lăsa să intre în inimă toată apa mării, tot vuietul copacilor, toate stelele și, mai ales, toată iubirea Creatorului.

Și da, aleg să iubesc la fel de deschis și oamenii, fără a cădea în naivitate, e doar o alegere conștientă de a da un loc în inima mea tuturor, pentru că ea este alimentată de natură și de Creator, așa cum am văzut în viziunea mea și cum am și desenat. Vă dau și vouă din această iubire care curge prin mine atunci când deschid inima și intră în ea toată iubirea universului. Așa cum am spus de atâtea ori, șamanul este un canal gol prin care trece ajutorul ghizilor lui și al Creatorului și ajunge până la cei care au nevoie de el.

Și ca o concluzie mi-au venit ca o inspirație și câteva versuri:

 

Mi-am lăsat inima de izbeliște

printre brazi și fagi,

printre valuri și scoici,

printre lumină și mov.

Să respire liberă,

de mână cu luna plină,

cu reflectorul turqoise,

care mână peștii.

S-a luat la întrecere cu orizontul,

cu tine, cu mine,

cu gândurile, cu fricile,

a umplut toate capilarele, venele, arterele.

M-am trezit,

deschid ochii, îi înalț spre cer,

mă prind în rotocoalele vulturului,

mă iau de mână cu ursul.

Da, inimă, ai voie

să îmi spui tot,

să cânți, să râzi, să dansezi,

să iubești!

 

Dacă, totuși, nu îți e chiar așa de tare frică să iubești sau dacă vrei să îți aduci aminte cum e să trăiești starea de bucurie odată cu natura și cu sufletul tău, caută aici, pe site, găsești un ebook gratuit și acuș informații despre un retret la Horezu, în octombrie, în care te susțin să îți deschizi inima către toată rețeaua vie din jur care se numește viață.