Animalul de putere este aliatul meu, prietenul meu, ghidul cu care merg zilnic
Lucrez cu animalul de putere de peste 20 de ani. Pentru mine, el nu este un concept teoretic, o idee spirituală sau un simbol frumos. Este un aliat, un prieten constant, un ajutor real din lumea energetică, cu care simt conexiunea în fiecare zi.
De-a lungul anilor, am studiat, am practicat și am trăit direct ceea ce multe cărți despre șamanism descriu. Iar experiența m-a învățat ceva esențial: relația cu animalul de putere nu este o tehnică, ci o conexiune vie.
Animalul de putere este o inteligență care ne cunoaște profund
Kenneth Meadows a încercat să explice psihologic felul în care ne conectăm la animalul de putere. El spune că aceasta este o forță a subconștientului, care ia forma unui animal pentru a putea ajunge la nivelul conștientului.
„Forțele profunde ale psihicului nostru comunică prin imagini arhetipale. Animalul de putere este forma prin care această energie devine accesibilă conștiinței.”
– Kenneth Meadows
Este o explicație foarte bună pentru persoanele mai mentale, care încă nu realizează că fac parte din acest câmp în care conviețuiesc toate energiile și că putem oricând să accesăm ceea ce avem nevoie.
Cum este trăită această relație în șamanism
În tradițiile șamanice, nu există îndoială în privința rolului animalului de putere. Șamanii spun că se unesc cu energia acestui ajutor, cee ace, din perspectiva mea, este mai mult decât adevărat. Asta pentru că noi suntem mereu în acest câmp, despre care am spus mai sus, este doar o chestiune de conștientizare și de conectare la energiile care vin să ne susțină.
Michael Harner descrie foarte simplu această realitate:
„Animalele de putere sunt aliați spirituali care oferă protecție, energie și cunoaștere celui care lucrează cu ele.”
Pentru mine este un prieten. Uneori mă susține, alteori mă avertizează, alteori mă provoacă să cresc. Relația noastră este una de încredere construită în timp.
O normalitate pentru culturile tradiționale
Toate culturile străvechi trăiau în comuniune cu animalele de pe teritoriul lor. Acestea nu erau doar surse de hrană sau simboluri mitologice, ci frații și surorile oamenilor, cu rol în viața comunității.
Sandra Ingerman subliniază acest lucru:
„În societățile tradiționale, oamenii trăiau într-o relație directă cu spiritele naturii. Animalele erau considerate profesori și ghizi.”
Din punctul meu de vedere, doar omul modern a ajuns să considere această conexiune drept ceva ciudat. Nu pentru că ar fi nefirească, ci pentru că ne-am îndepărtat de simțire, de corp, de natură și de lumea energetică.
Animalul de putere nu se caută, se reamintește
Un lucru pe care îl spun mereu celor cu care lucrez este acesta: animalul de putere nu se creează și nu se alege mental. El este deja prezent ca energie, ca aliat, ca ghid. Tot ce facem este să ne reamintim de el și să redeschidem canalul de comunicare.
Din experiența mea, această conexiune este naturală și accesibilă oricui. Nu este nevoie de ani de studiu sau de inițieri complicate pentru a o simți. Este nevoie doar de disponibilitate, respect și prezență.
Așa cum spun multe tradiții șamanice:
„Fiecare om se naște cu un aliat spiritual. Uitarea este singurul lucru care ne separă de el.”
O relație vie, zilnică
Pentru mine, animalul de putere nu apare doar în ritualuri sau meditații. Îl simt în decizii, în momentele de liniște, în situații-limită, în viața de zi cu zi. Este o prezență constantă, nu o experiență ocazională.
Această relație nu este despre control, ci despre colaborare. Nu este despre putere, ci despre armonie. Și, mai ales, nu este despre ceva supranatural, ci despre o parte profund naturală a ființei umane.
Animalul de putere este aliatul nostru, prietenul nostru și ghidul nostru din lumea energetică. A fost mereu acolo. Trebuie doar să ne reamintim cum să ascultăm.