Lorem ipsum gravida nibh vel velit auctor aliquet. Aenean sollicitudin, lorem quis bibendum. Sofisticur ali quenean.

INSTAGRAM

Șamanismul este cea mai veche tradiție vindecătoare a umanității, prima abordare a rugăciunii, a incantației, prima formă de relaționare cu Universul, Creatorul, Pământul și Natura. Termenul șaman provine din Siberia, din regiunea Tuva și înseamnă vraci, vindecător, ”cel care vede în întuneric”. Șamanism ar însemna, în această situație, arta de a vindeca, de a ajuta pe ceilalți, de a-i susține cu leacuri, sfaturi, cântece, rugăciuni. Șamanism înseamnă a fi în legătură cu natura, cu direcțiile, cu elementele, cu plantele de leac, a fi la dispoziția comunității pentru a ajuta, a susține. Șamanism înseamnă a fi în acord cu tot ce te înconjoară, înseamnă a simți cu adevărat smerenia și compasiunea și, în esență, A SIMȚI. 

Occidentalii sunt atrași, în general, de acest cuvânt datorită legendelor create în jurul vracilor din vechime pe care i-au asemănat, nu o dată, cu vrăjitorii, magicienii, ființe spectaculoase, cu puteri supranaturale. Imaginile cu căpeteniile de indieni cu pene şi pipă sacră, ale dansurilor sălbatice ale africanilor sau ale vieții între ghețuri a eschimoșilor au cucerit lumea încă de la descoperirea lor și până în ziua de astăzi. Dacă vrem, însă, să ne apropiem cu adevărat de această cunoaștere ancestrală, trebuie să privim dincolo de aparențe, să pătrundem tâlcul, înțelesul a ceea ce, dinafară, poate părea ritual ciudat, magie sau vrajă. Șamanismul este știința străveche a comunicării cu tot ce este în jur, pornită din convingerea că totul este viu, că totul are spirit, energie, forță vitală, că orice aspect din lumea înconjurătoare poate fi un aliat sau poate oferi o lecție de viață. 

Mulți dintre cei care trăim în așa-zisa lume ”civilizată” suntem încă tributari teoriilor științifice care încearcă să ne convingă că noi, oamenii, suntem cele mai inteligente ființe de pe pământ și că putem stăpâni lumea, natura, tot ce avem în jur, că avem voie să ne folosim nestingheriți și fără măsură de resursele pe care le găsim, să utilizăm până la epuizare orice sursă care ne aduce confort și ne satisface mofturile, căci am uitat de mult care ne sunt nevoile. 

Șamanismul consideră că toate ființele de pe pământ sunt la fel de importante, că ele intră într-un angrenaj fascinant și susțin viața, că Pământul însuși are viața lui, în acord cu cea a Universului. Astfel, șamanul apelează la ajutorul Direcțiilor, Elementelor, Plantelor, Animalelor, mulțumește Pământului și Universului și se roagă la Creator pentru ghidare şi putere. Pentru noi, orășenii, ritualurile, invocările, cântecele, pot părea ciudate sau spectaculoase tocmai pentru că ne-am rupt de acest ritm natural, de această mișcare universală. 

Românii, însă, au avut șansa, tocmai pentru că civilizația a ajuns la ei mai târziu, de a prelungi, de a păstra mai lung timp legătura cu natura. Să nu uităm de ciobănașul mioritic care vorbește cu mioara năzdrăvană, animalul lui de ajutor, de protecție, care îl avertizează că viața îi este în pericol. Să fie asta, oare, doar o metaforă, o invenție populară? Și ce să însemne, oare, faptul că, prin moarte, el se reunește cu brazii, cu păltinașii, cu fluierele și rămâne aproape de stâna de oi altceva decât profunda legătură stabilită între om și mediul înconjurător. Ca să nu mai vorbim de legătura cu Universul și cu stelele, căderea acestora anunţând moartea sau trecerea dincolo, nunta cu infinitatea. Nici basmele noastre populare nu sunt departe de o viziune șamanică asupra lumii: Feții Frumoși sunt sfătuiți și ajutați de cai înaripaţi și de ghidul în forma bătrânei Sfinte Duminici sau Sfinte Vineri, folosesc unelte magice sau de putere: cremenele, peria, oglinda, sunt supuși la trei sau șapte probe de vitejie sau înțelepciune. Creangă este un maestru al fabulosului esoteric. Ia să aruncăm un ”ochi” la personajul Ochilă, cel care vede când stă cu ochiul închis și nu mai distinge nimic când îl deschide său vede toate cu susul în jos. Ce definiție mai ironică și mai plină de umor a vestitei teorii șamanice a visului care e realitatea cea mai profundă și a realității care e de fapt iluzia, a ”vederii” dincolo de ceea ce poți vizualiza cu ochii fizici, a pătrunderii dincolo de iluzia, de vălul lumii fizice. Și poate mai poetic, mai filosofic, Blaga ne convingea că își dorește să trăiască și chiar să amplifice misterul lumii, acceptând că nu poate dezlega rațional tainele acestuia. Eminescu a prezentat în atâtea rânduri viziuni filosofice asupra nașterii și extincției Universului, înțelegeri profunde și vizionare pe care le avea și care seamănă atât de bine cu descrierile popoarelor străvechi. 

Legendele noastre populare spun câte o poveste despre fiecare plantă, stâncă, munte. Și ce dovadă mai bună a faptului că românii au fost dintotdeauna cunoscători ai comunicării ritualice cu animalele și cu mediul decât povestirile lui V. Voiculescu, considerate de critica literară fantastice, fabuloase, dar atât de pline de înțelesuri dacă privim dincolo de simpla aparență: luparul, a cărui peșteră e înțesată de statuete și desene, știe meșteșugul ”vorbitului” cu lupii, pe care îi conduce ca ”marele lup spiritual de dincolo”, ultimul Berevoi stăpânește arta ritualică a recâștigării curajului ciobanilor în fața ursului. 

Sărbătorile noastre de iarnă sunt celebrate cu ursul și capra, cu blănuri și costume specifice, măștile sunt și ele prezente în multe dintre sărbătorile populare. România este una dintre puținele țări în care creștinismul s-a impus fără forță, fără sacrificii din mai multe motive. Poate că și firea românilor, așa cum au arătat studii sociologice, este marcată de adaptabilitate la orice este nou, vorba ceea: „capul plecat sabia nu-l taie”, poate că și dacii au fost printre popoarele cu religie monoteistă, dar și pentru că, prin dibăcia celor care au adus la noi religia creștină, multe dintre sărbătorile creștine au fost suprapuse peste unele mult mai vechi și localnicilor nu li s-a interzis să păstreze și datinile păgâne pe lângă cele ce țineau de biserică. Așa se face că astăzi, diferiți cercetători au demonstrat că, în legătură cu multe sărbători, ritualurile sunt, de fapt, precreștine: a pune busuioc sub pernă, jocurile cu capra, ursul, coronițele de Sânziene, etc. 

Am făcut această incursiune doar pentru a aduce în conștientul tuturor că și poporul nostru a avut o cultură șamanică dar care, din păcate, s-a pierdut în mare parte. Se mai păstrează, în unele culegeri de folclor, texte ale unor descântece considerate vindecătoare iar în mediul rural putem găsi multe persoane care cunosc leacuri din plante. Să nu uităm că dacii erau mari cunoscători ai plantelor medicinale. Așadar, chiar dacă nu putem recupera foarte mult din tradiția noastră vindecătoare, avem totuși acces la leacurile din plante și cred că purtăm în genele noastre capacitatea de a ne apropia de natură, de a ne conecta la aceasta, de a ne hrăni energetic și spiritual din rădăcinile înfipte adânc în pământul munților și pădurilor și în apele mării noastre. 

Leave a Comment: