4 aprilie 2022 Ioana Madi

Cu vântul printre pene

 

Cu câțiva ani în urmă mă aflam într-un loc absolut special pentru mine, Munții Bucegi, Babele și Sfinxul. Mă ascunsesem într-un loc ferit de invazia turiștilor în șlapi și înarmați cu teribilul aparat foto, gata să imortalizeze ceea ce par a fi, la prima vedere, niște stânci. Eram întinsă confortabil pe mușchiul umed ce mirosea a pământ și a verde și stăteam într-o stare de contopire cu tot ce îmi oferea acel moment: liniște, pace, expansiune. Am auzit, la un
moment dat un vag fâșâit care mi-a atras atenția. Nu știam de unde vine dar era clar undeva deasupra mea. Era un sunet care mă înfiora, în sensul că mă umplea de un sentiment înalt, puternic. S-a auzit din ce în ce mai aproape, mai puternic, mai plin și am văzut un uliu care se rotea deasupra mea. M-a cuprins un sentiment de extaz și urmăream
fascinată mișcările lui, din când în când bătea puțin din aripi apoi plana în bătaia vântului descriind cercuri când mai largi când mai strânse.

L-am rugat să-mi dea ceva din capacitatea lui de a se înălța, de a se pierde în înaltul cerului, de a scruta orizontul. Încet, încet simțeam cum îl ține vântul și cum, de acolo de sus, privește în depărtări sau foarte atent în jos. Țipătul lui îmi trecea prin toată ființa și am văzut cum se mai adună încă alți doi ulii. Mă pierdeam în cercurile lor și am simțit cum sunt acolo, cu ei, una cu uliul pe care îl rugasem, mâinile mi se întindeau, creșteau, prin pene îmi bătea vântul și nu-mi mai simțeam greutatea trupului. Planam. Vedeam toate crestele, toate orașele din vale, Sfinxul și, în același
timp privirea îmi era concentrată undeva lângă nas/cioc și puteam să văd detaliile brazilor sau a oamenilor de dedesubt. Am plonjat, am plutit, m-am învârtit în cercuri largi, am zburat…