Tatăl meu a plecat de acasă când aveam 10 ani. S-a îndrăgostit de altcineva și mama a fost nevoită să dea divorț. Oricât am căutat în trecut ceva care să mă fi afectat, până la un punct nu am găsit nimic. Nici furie, nici revoltă, nici tristețe, nimic nu apărea când băteam toba sau când lucram în constelații familiale. Totuși, mereu am suspectat că m-a afectat în moduri mai subtile de care nu îmi dădeam seama. Eram sigură că ne atragem bărbați după modelul tatălui.

Într-una din etapele lucrului meu cu mine am analizat, evident, relațiile pe care le-am avut cu bărbații. Nu a plecat nici unul. De unde a rezultat în capul meu că nu mi-am ales partenerii după modelul tatălui meu.

De curând, însă, am reluat subiectul, pentru că mi se părea că îmi scapă ceva în modul cum mă raportez la energia masculină. Și, tot sondând, mi-a apărut în cap cuvântul trădare. Am stat un timp cu el și am pornit pe fir să văd de ce a apărut. M-am dus la părinți, prima dată. Și am simțit în mine cum mama s-a simțit trădată. Toată viața a avut sentimentul ăsta și nu a păstrat o relație bună cu tata. Apoi m-am gândit la bunici. Bunica de pe tată s-a simțit trădată de primul soț care, în timp ce se instala regimul comunist, nu a fost de acord să fugă în Italia, astfel că apoi el a fost dus la Canal și a murit la scurt timp iar ea a rămas singură cu doi copii mici și fără nimic din avere. Am simțit și la ea sentimentul trădării.

M-am uitat din nou la viața mea. Da, nu a plecat nimeni. Eu am plecat. Din toate relațiile. La cel mai mic semn că ceva nu merge bine. Nu m-am implicat complet în nici una. Ați ghicit de ce? De frica trădării. Am preferat să fiu eu vigilentă și să nu ajung să trăiesc asta. Am trădat? Da. Cu siguranță. Am intrat în energia mesculină? Da. Am fost mai aproape de tatăl meu decât de mama, ca să nu simt suferința ei.

Căutând răspunsuri în comportamentul bunicilor, l-am văzut și pe bunicul de pe mamă. Pentru cei care ați făcut psihologie sau sunteți pasionați de subiect, este Ion Holban, cercetător, cu cărți publicate în domeniu. Avea un handicap: mâna dreaptă și piciorul stâng paralizate. Așa că, neputând să alerge, să se joace ca alți copii, a studiat, a citit, a adunat o bibliotecă imensă, a dezvoltat mai ales partea sensibilă, care ține de latura feminină. El a rămas. Nu a plecat și a avut grijă de mama, după divorț și de noi, de mine și de fratele meu. De altfel, datorită lui și bunicii mele, am ajuns să iubesc cărțile.

Deci, ce a rezultat în mintea mea? Că sunt și bărbați care nu pleacă. Care? Cei care sunt sensibili, mai puțin masculini, mai înclinați spre latura artistică. Ce fel de bărbați mi-am ales/atras? Evident: după modelul bunicului. Numai că, nici ei nu erau la fel de responsabili și de atenți cu mine, plus că avea și alte probleme, nu intru în detalii, așa că, i-am părăsit.

Așadar, m-a afectat plecarea tatălui meu? Și încă cum! Îl urăsc? Nu. Am înțeles în mine că nu putea face altfel. Mama purta în ea o durere pe care el nu a știut cum să o gestioneze și despre care nu voi vorbi, din delicatețe sufletească față de ea. Tata a plecat și eu nu am înțeles atunci de ce. Dar am înțeles că a trădat și că bărbații fac asta pentru că sunt superficiali și pentru că se îndrăgostesc de altcineva. Și mereu m-am ferit de asta, m-am temut de asta, am ales în consecință. Așa că da, ne atragem bărbați după modelul tatălui, dar e în dreptul nostru să desfacem acest tipar.

Ce simt acum? O mare iubire față de amândoi, față de mama și față de tata, dar și față de bunici. Pentru că am lucrat foarte mult legat de familia mea și știu resorturile din spatele acțiunilor lor. Înțeleg că tata m-a vrut foarte mult dar nu era și nu este genul responsabil. Dar, mereu a visat, a căutat, am multe discuții cu el despre Dumnezeu, despre Univers, despre extratereștri și despre tot felul de lucruri care ne pasionează pe amândoi. Știu că mi-a dat darul vieții și căutările, întrebările, un fel pasionat de a privi misterul existenței. Mama a rămas și m-a iubit cum a știut ea, a avut grijă să nu-mi lipsească nimic, să învăț, mi-a tolerat iubirile, dezamăgirile și m-a ajutat să-mi cresc fata.

Azi sunt foarte recunoscătoare amândurora pentru că doar din complementaritea a ceea ce am luat de la ei sunt cea de astăzi.

Cât despre relații, am lăsat la mama și la bunica durerea trădării și am pornit în viața mea cu libertatea de a avea încredere în mine și în viitor.

Toți avem astfel de povești. Vă invit să sondați în trecutul vostru și al familiei. Fiecare are povestea ei și găsim mereu câte ceva care se reflectă și în comportamentul nostru.

Poți să găsești informații și soluții în ebook-ul pe care țil-a ofer gratuit aici: https://ioanamadidumitrescu.ro/ebook-leacul-strabunilor/

Dacă vrei să te susțin să faci asta, vino la cursul Leacul străbunilor. Vom porni pe fir și vom reconstitui genealogia ta, astfel încât să găsești cât mai multe tipare și să le desfaci.

Găsești detalii și modalitatea de înscriere aici:https://ioanamadidumitrescu.ro/curs-leacul-strabunilor-traumele-transgenerationale/

Scrie-mi sau sună-mă și găsim soluții potrivite pentru tine.